Despre atacul de panica

“Ma plimbam cu doi prieteni la apus de soare. Cerul a devenit rosu ca sangele. M-am oprit si m-am sprijinit de un gard, simtindu-ma, in mod inexplicabil, extrem de obosit. Limbi de foc si sange se intindeau pe fiordul albastru. Prietenii mei au continuat sa se plimbe, in timp ce eu am ramas in urma, tremurand de spaima. Atunci am auzit tipatul enorm, infinit al naturii.” Edvard Munch

Asa arata atacul de panica: o perioada distincta de timp, de aprox 20-30 minute, caracterizata prin aparitia brusca si imprevizibila a unui episod anxietate intensa si disconfort (ce ating nivelul maxim de intensitate in aproximativ 10 minute), insotite de alte manifestari neurovegetative ca:

•  palpitatii, batai puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac
•  durere sau disconfort precordial
•  senzatie de scurtare a respiratiei sau de sufocare
•  greata, sau disconfort abdominal
•  transpiratii
•  tremor sau trepidatii
•  frisoane sau valuri de caldura
•  senzatie de ameteala, dezechilibru, stare de lesin
•  sentimente de depersonalilzare si derealizare
•  frica de a innebuni sau de a pierde controlul
•  frica iminenta de moarte

Atacul de panica este o suferinta psihica cu un rasunet somatic puternic, fiind o patologie care afecteaza in primul rand corpul, de aici si numeroasele solicitari la camerele de garda ale altor specialitati, in special cardiologie. Deoarece atacurile de panica se pot repeta, pacientul dezvolta un fel de anxietate anticipatorie, preocupandu-se, fiind in permanenta ingrijorat de contextul aparitiei urmatorului atac de panica.

Din punct de vedere psihodinamic, atacul de panica reprezinta o prabusire a sistemului defensiv al aparatului psihic, la diferite nivele, prabusire ce poate avea loc in diferite perioade de criza din viata individului.

Fiecare om traieste atacul de panica in modul sau propriu si personal, in functie de istoria sa de viata, de conditiile actuale ale existentei sale, de factorii de risc, de factorii de suport, de ostilitatea sau caldura mediului in care isi duce existenta, etc.

Nu se cunosc cu exactitate cauzele aparitiei atacului de panica, insa exista factori de risc implicati in etiologia atacului de panica:

•  genetici
•  temperamente mai susceptibile, persoanele cu tulburari de atasament
•  evenimente de viata stresante: separarea, pierderea /moartea cuiva drag sau a propriei libertati, etc.
•  abuzul fizic sau sexual in copilarie

Psihiatrul /psihoterapeutul trebuie sa cerceteze cu atentie circumstantele producerii atacurilor de panica, si impreuna cu pacientul sa determine importanta factorilor psihici din istoria de viata a pacientului care pot fi relevanti pentru declansarea crizei. Este important ca pacientul sa poata face legaturi, conexiuni intre anxietatea din atacul de panica si diversele evenimente din viata sa, pentru a intelege semnificatia suferintei sale.

Pacientii cu tulburare de panica, au nevoie -de cele mai multe ori- de o combinatie intre tratamentul farmacologic si psihoterapie. In timp ce tratamentul medicamentos este centrat pe reducerea simptomelor neurovegetative, terapia psihanalitica isi propune sa ajute pacientul sa-si elaboreze angoasele, pentru a se putea elibera de ele si sa-l ajute pe acesta sa se dezvolte si sa creasca emotional.

Netratata, aceasta suferinta psihica tinde sa se cronicizeze si sa se complice cu depresia (in 65% din cazuri), cu consumul de alcool sau alte substante (40% din cazuri), cu alte complicatii fobice, cea mai serioasa si invalidanta fiind agorafobia, complicatii sociale, economice, etc.