Psihoterapia este un proces complex, de durata variabila, care presupune intalnirea cu noi insine, pentru ca doar in noi gasim raspunsurile adevarate si solutiile potrivite pentru problemele pe care le intampinam. In psihoterapie, pacientul ajunge sa inteleaga faptul ca tot ceea ce vine asupra lui din exterior este mediat de propriul sau suflet.

Oamenii apeleaza la psihoterapie atunci cand doresc sa-si imbunatateasca semnificativ calitatea vietii, sa fie mai creativi, mai deschisi catre relatii sanatoase si autentice cu ceilalti si cu ei insisi, catre prietenie, iubire si viata.

Alteori se indreapta catre psihoterapie, atunci cand traiesc cu o suferinta sau cu un simptom dureros neplacut, care uneori ajunge sa le paraziteze viata profesionala, familiala, sociala, cum ar fi:

•  depresia, anxietatea, atacul de panica, agorafobia, alte fobii

•  gandurile obsesive, comportamentele compulsive chinuitoare

•  simptome psihosomatice: dureri de cap, tremor, transpiratii, senzatie de voma, sufocare, etc.

•  tulburarile de adaptare, tulburarile alimentare: bulimia, anorexia, mancatul compulsiv

•  tulburarile legate de imaginea de sine: lipsa increderii de sine, sentimentul de inadecvare, de lipsa de valoare

•  situatiile conflictuale in cuplu, separari, divort

Sau din dorinta:

•  de autocunoastere, de dezvoltare personala

•  de a recapata sentimentul identitatii de sine si al propriei valori

•  de a se simti mai vii, intr-un contact mai autentic cu sine

•  de a comunica mai bine cu ceilalti

•  de a face fata despartirilor dificile, de a putea iesi din relatii “toxice”

•  de a vedea si simti un nou sens in viata

•  de a putea reconstrui relatii armonioase

•  de a putea iubi si accepta iubirea sincera a celuilalt

•  de a se putea relaxa, bucura, crea, trai cu adevarat

Sedintele se pot desfasura fata in fata sau cu pacientul intins pe divan, fara a-l vedea pe psihanalist – aceasta regula ii permite pacientului sa fie mai spontan si mai liber in exprimare, avand astfel un contact mai profund cu sine insusi. Atat cat este posibil, pacientul este invitat sa “asocieze liber”, adica sa vorbeasca urmand insiruirea spontana a gandurilor sale, pe cat posibil fara a o cenzura. Psihanalistul asculta, acompaniaza, insoteste pacientul in povestea sa, ajutandu-l pe acesta sa gaseasca semnificatii noi, raspunsuri noi, perspective diferite asupra propriei vieti.